Georgescu: Nu vor fi derogări pentru bănci la aplicarea Basel II
Publicat la 24.04.2007, 10:06:32
Legea nu permite derogări de la aplicarea Basel II începând cu 1 ianuarie 2008, iar din discuţiile avute cu băncile rezultă că acestea sunt în proces de implementare, mai ales cele care au bănci mamă din Uniunea Europeană, a declarat marţi prim viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.
Cele mai multe dintre instituţiile bancare din România au bănci mamă situate în Uniunea Europeană, 'care aplică ele însele aceste prevederi ale Basel II şi pe care le impun în mod subsecvent şi subsidiarelor lor din România', a menţionat prim viceguvrenatorul Băncii Naţionale a României.
'Nu cred că oferta de credite se va restrânge după implementarea Basel II, din contră, pentru că România e încă la un nivel scăzut din acest punct de vede comparativ cu celelalte state UE', a mai spus Georgescu.
El a menţionat, totuşi, că avansul creditării trebuie să fie la un nivel sustenabil, pentru a nu contribui la sporirea inflaţiei.
Patru bănci din România au aplicat încă din 2007 reglementările sitemului Basel II, restul amânând adoptarea acestui sistem până la 1 ianuarie 2008. Reglementările Basel II au intrat în vigoare de la începutul acestui an, însă ele vor fi obligatorii pentru toate instituţiile de credit româneşti abia din 2008.
România trebuie să se adapteze cerinţelor Basel II în perspectiva integrării în UE, deoarece prevederile acestui sistem vor avea titlu de lege în Uniune. Conform Basel II, instituţiile de credit din România, în care sunt incluse, atât băncile, cât şi instituţiile financiare nebancare (IFN), vor trebui să îşi adapteze capitalul la riscul pe care şi-l asumă atunci când acordă credite populaţiei şi firmelor.
Basel II foloseşte un concept structurat pe trei criterii, menite să asigure stabilitate financiară sistemului bancar. Primul criteriu este cel al cerinţelor minime de capital, care are ca scop îmbunătăţirea senzitivităţii riscului. Astfel, Basel II cere calcularea capitalului unei bănci astfel încât aceasta să facă faţă unui set de trei componente majore ale riscului : riscul de creditare, cel operaţional şi acela al pieţelor.
Fiecare dintre cele trei componente au cel puţin două sau trei moduri de evaluare, pe diferite nivele de sofisticare a riscului. Se consideră că alte riscuri nu pot fi cuantificate. Acordul Basel I nu se referea decât parţial la aceste riscuri. Astfel, în Basel I, riscul de creditare era tratat de o manieră mai simplă, iar riscul de piaţă era evaluat post-factum. Riscul operaţional nu era luat în considerare.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
