Marele actor a vizitat din nou Bucureștiul în urmă cu doi ani[/caption]Gerard Depardieu s-a botezat ortodox! Puțini știu că legendarul actor a locuit și la București
Publicat la 07.09.2020, 10:31:04

Etalon al cinematografiei europene, actorul a primit cetățenie rusă în urmă cu șapte ani. Puțini sunt cei ce știu, Gerard Depardieu a locuit o perioadă și la București.
Nu a fost însă făcut public numele pe care l-a primit la botez. Potrivit vedetei, legăturile sale cu preoți și ”dragostea pentru liturghia ortodoxă” au fost cele mai importante elemente care i-au influențat decizia de convertire la ortodoxie. "A fost un eveniment neașteptat, dar foarte plăcut”, a spus preotul care a oficiat Sfântul Botez.
Gerard Depardieu este unul dintre cei mai respectabili actori francezi. El a câștigat mai multe premii, incluzând câte o nominalizare pentru cel mai bun actor la Academy Award și la premiile BAFTA1992 pentru rolul său din ”Cyrano de Bergerac”, și o alta la Oscar, în 1991. Pentru aceeași prestație de înalt nivel artistic a fost onorat cu ”Frunza de Palmier” la Cannes în 1990.
Gerard Depardieu a locuit și pe Blvd Kiseleff, în ”Micul Paris”
Puțini sunt cei ce știu că, înainte să descopere Rusia, al cărei cetățean este din 2013 (conform legilor respectivei țări, actorul a fost înregistrat la un domiciliu, Saransk, la 650 kilometri de Moscova, la adresa unui bun prieten ceneast), Gerard Depardieu a locuit pe Bulevardul Kiseleff din București. Actorul a ajuns în România în 2004 pentru a turna un serial de televiziune și a rămas aici mult timp. I-a plăcut atât de mult încât a hotărât să-și cumpere o frumoasă casă în singura zonă ce-i atribuie Bucureștiului titulatura de ”Micul Paris”
[caption id="attachment_363681" align="alignnone" width="1024"]
Marele actor a vizitat din nou Bucureștiul în urmă cu doi ani[/caption]
Marele actor a vizitat din nou Bucureștiul în urmă cu doi ani[/caption]Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Gică Hagi demolează Iaki. „Regele” pregătește o transformare importantă la Mamaia

People
Horoscop bani și carieră 23 august 2026. Moment bun pentru reevaluarea planurilor profesionale

People
Horoscop bani și carieră 22 august 2026. Oportunitățile cresc, dar trebuie alese cu discernământ

People
Cât aur există în lume și cât valorează ”comoara” de pe Pământ. Ce dimensiune ar avea tot aurul extras vreodată?

People
