Aşteptată de mai multe sătpămâni şi iminentă după anunţul de vineri, potrivit căruia JC Flowers, principalul acţionar, s-a retras din consiliul de supraveghere, naţionalizarea HRE a început cu preluarea unei participaţii de aproape 9%, pentru 60 milioane euro, de către fondul federal de ajutor pentru bănci (Soffin).
Soffin a trimis o scrisoare de intenţie consiliului de supraveghere HRE, în care se angajează să ia măsurile necesare pentru recapitalizarea HRE, a anunţat banca.
Totodată, "preluarea controlului total de către Soffin, deci de către guvernul german, este o condiţie prestabilită pentru recapitalizarea HRE Group", mai arată comunicatul, fapt ce arată că alţi acţionari ai băncii ar putea fi expropriaţi, în schimbul unei indemnizaţii la nivelul cotaţiei bursiere a titlurilor HRE.
Parlamentul german a adoptat deja un proiect de lege în acest sens, în urmă cu opt zile, proiect ce trebuie votat pe 3 aprilie de consiliul federal, ce reprezintă landurile.

