"Utilizatorii iPhone şi ai altor dispozitive cu GPS trebuie să cunoască ce fel de informaţii personale sunt colectate", a afirmat ministrul.
Potrivit Der Spiegel, criticile oficialului german se referă la schimbările efectuate de Apple în privinţa politicii de intimitate a clienţilor, potrivit căreia compania poate colecta informaţii legate de locaţia geografică a utilizatorilor, însă numai sub incidenţa anonimatului.
Leutheusser-Schnarrenberger a arătat că se aşteaptă ca Apple să-şi "deschidă bazele de date autorităţilor germane de protecţie a informaţiilor" şi să clarifice ce date colectează şi cât timp le stochează.
Un purtător de cuvânt al Apple a afirmat că nu poate comenta informaţiile publicate de Der Spiegel.
Germania are unele dintre cele mai dure legi ale confidenţialităţii.
În urma unui audit cerut de autorităţile din Germania, Google a anunţat în luna mai că a colectat din greşeală datele personale trimise de clienţi în reţele wireless timp de mai mulţi ani.
Ministrul german al justiţiei a avertizat că ar fi "de neconceput" ca Apple să creeze profile ale utilizatorilor bazate pe "personalitate sau locaţie".
Germania cere Apple să îmbunătăţească transparenţa în privniţa datelor colectate de la utilizatori
Publicat la 27.06.2010, 13:23:24
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Motorina va rămâne scumpă în 2027 datorită deficitului global de rafinare
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
