Ucraina a primit o ofertă pentru un transport important de obuziere autopropulsate din partea unei companii germane producătoare de armament, a declarat, duminică, o sursă guvernamentală germană, conform Reuters.
Cotidianul german Welt am Sonntag a informat, sâmbătă, că producătorul de armament Krauss-Maffei Wegmann a oferit Ucrainei 100 de obuziere, un tip de armament de artilerie, citând surse guvernamentale anonime de la Kiev.
”Această ofertă există”, a declarat sursa germană pentru Reuters, fără a oferi mai multe detalii.
Conform Welt am Sonntag, producătorul nu are în prezent armamentul pregătit pentru livrare şi a sugerat ca armata Germaniei să ofere Kievului 100 de obuziere proprii, iar producătorul ar urma să livreze ulterior noile arme armatei germane când vor fi disponibile, probabil începând cu a doua jumătate a anului 2024.

![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)



