Întrebat dacă un echilibru bugetar în viitorul apropiat este o utopie, ministrul a răspuns că "în actualul mediu legislativ, cu siguranţă".
"Este deja destul de dificil să respectăm" mecanismul prevăzut în constituţie cu privire la reducerea datoriei publice a Germaniei, a adăugat ministrul. Măsura prevede ca gradul de îndatorare să nu depăşească 0,35% din produsul intern brut (PIB) din 2016.
"Trebuie să scăpăm de aceste datorii exorbitante cu care nu am mai avut de-a face până acum în istoria republicii" înainte de a vorbi de economii, a subliniat Schauble.
"Cel mai important lucru, deocamdată, este să depăşim cu bine acesteastă criză financiară" aşa că "nu are niciun sens să vorbim de măsuri de economisire într-un moment în care trebuie să acordăm stimuli economici”, a precizat ministrul.
Programul viitorului guvern de coalizie din Germania, prezentat sâmbătă, prevede reduceri de impozite de 24 miliarde euro pe an până la finalul lui 2013.
Ministrul Schauble a recunoscut sâmbătă că, pentru a finanţa aceste măsuri, e nevoie ca guvernul să accepte un nou nivel extrem de ridicat al datoriei publice.
Datoria publică a Germaniei depăşeşte deja 1.500 miliarde euro, adică echivalentul a circa 20.000 euro pe locuitor.
Germania nu va atinge un echilibru bugetar mai devreme de 2013, estimează ministrul de finanţe
Publicat la 25.10.2009, 12:56:06
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
