money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Germania şi Franţa vor să faciliteze accesul IMM-urilor la piaţa creditelor

Publicat la 30.11.2009, 14:26:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Germania şi Franţa vor să faciliteze accesul IMM-urilor la piaţa creditelor
Urmărește money.ro pe Google News

"Vrem să facem propuneri pentru accesul IMM-urilor la piaţa creditelor", a declarat ministrul economiei şi finanţelor din Franţa, Christine Lagarde, după o reuniune cu omologul german, Wolfgang Schauble.

Pentru aceasta, "am hotărât să reunim experţi, pentru a formula propunerile", a adăugat ministrul francez, un demers ce "ne va permite să avansăm".

Dificultăţile unor companii de a obţine credite bancare se află în prezent în atenţia autorităţilor germane. Cancelarul german Angela Merkel a făcut sâmbătă apel la bănci să ia mai multe măsuri pentru a susţine finanţarea companiilor şi să îşi asume responsabilitatea pe care o au faţă de economie, în contextul în care un studiu al institutului Ifo arată că din ce în ce mai multe companii consideră că actualele condiţii de creditare sunt restrictive.

Lagarde a estimat, totuşi, că temerile de o criză a creditelor nu sunt întemeiate. De asemenea, a subliniat semnalele de revenire apărute în ambele ţări.
Ministrul german de finanţe a declarat, la rândul său, că deficitul bugetar al Germaniei va fi în 2009 de circa 38 miliarde euro, cu circa 10 miliarde euro mai mic decât prevede legea bugetului. (NewsIn)

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite