money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Germania triplează fondurile destinate primei de casare

Publicat la 08.04.2009, 14:15:09

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Germania triplează fondurile destinate primei de casare

Măsura vine ca urmare a cererii ridicate pentru acest program şi până la două milioane de persoane ar putea beneficia de aceasta, faţă de 600.000, cât fusese estimat iniţial.

Prima de casare face parte din măsurile adoptate de Berlin pentru susţinerea economiei, afectată de criza economică globală. Cuantumul primei de casare va rămâne identic, de 2.500 de euro, pentru fiecare proprietar care vrea să renunţe la un automobil vechi de cel puţin nouă ani.

În contextul acordării de prime de casare, vânzările Dacia Logan în Germania au crescut de şase ori în februarie, iar modelul a căpătat pe această piaţă statutul de „simbol ironic al crizei“.

Unele consecinţe ale măsurii nu au fost anticipate de guvern. Astfel, consumatorii germani nu renunţă la maşinile lor mai vechi de nouă ani pentru un Mercedes, BMW sau Audi noi, care rămân scumpe chiar şi cu bonusul de 2.500 de euro, şi se orientează către Loganul de 7.500 de euro, pentru care reducerea este de 33% din preţul de listă al maşinii.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite