Măsura este susţinută de Nobert Barthle, parlamentar al Uniunii Creştin Democrate, partidul cancelarului Angela Merkel, şi membru în comisia pentru buget.
Barthle a declarat sâmbătă pentru Reuters că introducerea anticipată a mecanismului ar ajuta Uniunea Europeană să pună la punct o reacţie mai puternică în faţa crizei datoriilor de stat.
Liderii europeni se pregătesc de accentuarea iminentă a crizei datoriilor de stat, care ar putea intra într-o nouă fază dacă Grecia nu va reuşi să respecte condiţiile acordului de finanţare externă convenit cu UE şi Fondul Monetar Internaţional şi va ajunge la intrarea în default (incapacitate de plată).
UE a creat Fondul European de Stabilitate Financiară ca precursor al Mecanismului European de Stabilitate, un fond capabil să acorde împrumuturi de urgenţă statelor din zona euro aflate în criză.
Mecanismul ar trebui să înlocuiască Fondul şi să intre în funcţiune la mijlocul anului 2013, însă Der Spiegel scrie că guvernul german vrea devansarea cu un an a acestui termen, până în 2012.
Potrivit unor surse din ministerul german al Finanţelor, citate de Der Spiegel, unul dintre principalele avantaje ale acestei măsuri ar fi evitarea unor noi piedici pentru acordurile de finanţare externă cauzate de solicitările unor state de a primi garanţii colaterale care să asigure împrumuturile către ţările cu probleme.
Solicitările venite din partea mai multor ţări, în frunte cu Finlanda, de a primi garanţii pentru a acorda împrumuturi de urgenţă către Grecia reprezintă unul dintre prinicpalele obstacole pentru cel de-al doilea acord de sprijin încheiat, în luna iulie, de guvernul elen cu creditorii internaţionali.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.