De aproape cinci ori mai mare. Mai mult chiar, salariul net anual al germanilor a atins in 2006 cel mai redus nivel de la reunificarea tarii. In 1992, acesta s-a situat la 17.200 de euro. Iar in Romania, situatia este exact invers. In 2006, salariul mediu net a fost printre cele mai mari de dupa 1989. Raportul publicat de autoritatile de la Berlin subliniaza si majorarea diferentei intre salarii si profiturile obtinute de companii. Intre 2000 si 2006, veniturile companiilor si capitalul acestora au crescut cu 42%, in timp ce salariile nu au crescut decat cu 4,5%. Iar la noi salariile au crescut de peste trei ori in aceasta perioada.

Datele din acest raport ar putea adanci tensiunile din cadrul coalitiei de guvernamant din Germania, iar social-democratii ar putea repune in discutie ideea introducerii unui salariu minim. In prezent, Germania nu are un salariu minim generalizat. Angajatorii si analistii se tem ca un salariu minim pe economie la nivelul intregii Germanii ar duce la desfiintarea unor locuri de munca si ar incuraja munca la negru. Si conservatorii se opun acestei idei, cerand reducerea impozitelor pentru a creste puterea de cumparare. Germania, Italia sau Austria sunt printre statele membre ale Uniunii Europene care nu asigura un salariu minim. In cadrul structurii europene, 20 dintre cele 27 de state au stipulat un salariu minim garantat. Acestea sunt: Belgia, Bulgaria, Spania, Estonia, Grecia, Franta, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Cehia si Marea Britanie.

Discrepanta 
Intre 2000 si 2006, veniturile companiilor si capitalul acestora au crescut cu 42%, in timp ce salariile nu au crescut decat cu 4,5%