Românii care doresc să muncească în Germania în domeniul construcţiilor de maşini sau în cel medical îşi pot depune dosarul la Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă (OMFM), în perioada 27 martie-20 aprilie, informează, luni, instituţia, printr-un comunicat remis NewsIn.
Potrivit comunicatului OMFM, contractele de muncă pe care le oferă firmele germane sunt pentru o perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire încă şase luni.
În domeniul construcţiilor, românii pot lucra ca frezori sau strungari (cu diplome de calificare) şi trebuie să aibă sub 40 de ani, experienţă de cel puţin doi ani în activitate şi să cunoască bine limba germană.
În domeniul medical, germanii au nevoie de asistente medicale cu experienţă în chirurgia articulaţiilor ortopedice, medicină sportivă şi chiroterapie. Solicitantele unui loc de muncă trebuie să aibă vârsta maximă de 40 de ani, o vechime de cel puţin doi ani în activitate, dovedită cu cartea de muncă şi să cunoscă bine limba germană.



