Guvernul landului Renania de Nord-Westfalia cere companiei Nokia să returneze subvenţiile, pe motiv că producătorul finlandez de telefoane mobile nu a respectat cerinţele prevăzute la acordarea acestora în privinţa numărului locurilor de muncă cu normă la fabrica din Bochum. Potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung, Nokia ar fi primit subvenţii în valoare de 41 de milioane de euro, la care se adaugă dobânzi în valoare de 18 milioane de euro.
Şi cotidianul german Handelsblatt scrie că ministrul local al economiei ar fi trimis concernului un ultimatum în privinţa subvenţiilor: dacă Nokia nu plăteşte banii până la sfârşitul lunii, va fi acţionată în justiţie. Din documentele semnate de Nokia cu guvernul regional reiese că grupul finlandez se obliga să angajeze 2.860 de oameni pentru care să plătească asigurări sociale. Autorităţile din Renania susţin că Nokia nu a onorat înţelegerea şi a creat cu 200 până la 400 de locuri de muncă mai puţin decât anunţase. Pentru a evita pe viitor asemenea situaţii, au fost schimbate deja prevederile pentru acordarea ajutoarelor, notează cotidianul Handelsblatt. Landul nu va mai mai acorda subvenţii decât în cazuri excepţionale unor concerne precum Nokia.
Nokia a anunţat la 15 ianuarie că va închide fabrica din Bochum la mijlocul acestui an, din cauza cheltuielilor prea mari. O mare parte a producţiei urmează să fie mutată în România, la fabrica din Jucu, în judeţul Cluj.
Germanii somează Nokia să returneze 60 de milioane de euro
Publicat la 11.03.2008, 16:54:49
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
