“Avem aproximativ 100.000 de cumparatori lunar in magazinele noastre, iar alti 100.000 de clienti Cosmote si Romtelecom isi platesc lunar serviciile prin intermediul nostru” - a declarat Dimitrios Blatsios, director general Germanos Telecom Romania.
Lantul de retail Germanos, din Grecia, prezent si in tara noastra, a fost preluat integral de Cosmote Group in 2006 si apoi delistat de la bursa din Atena. Cosmote Group este, de cateva saptamani, controlat aproape 100% de catre OTE Group, principalul operator telecom din Grecia si actionar majoritar cu 54% in Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa din Romania.
Strategia pe 2008 a Germanos vizeaza o prezenta agresiva in orasele mici, cu o populatie sub 30-35 de mii de locuitori. Astfel, anul trecut, din cele 71 de noi magazine inaugurate, 24 au fost deschise in orase cu mai putin de 35 de mii de locuitori, a declarat Aris Karusos, retail general manager Germanos. “Anul acesta, din cele 80 de noi magazine, 30 vor fi deschise in orase cu o populatie mai mica de 30 de mii, in care nu suntem inca prezenti”, a spus Karusos. Aproximativ 15% din reteaua Germanos functioneaza in regim de franciza, procent ce ar putea creste anul acesta, gratie interesului crescut din partea investitorilor.
Al doilea jucator de pe aceasta piata este Fonomat, retailer GSM, care este partener al Orange si a fost creat prin achizitia si fuziunea companiilor Dasimpex, Plus GSM s GSM Land. In noiembrie 2007, Germanos Telecom Romania a achizitionat Tel Sim GSM, un lant de retail de telefoane mobile, care avea 19 magazine in 18 orase. Compania este principalul partener de retail al operatorului de telefonie mobila Cosmote Romania, subsidiara Cosmote Group, 540.000 din cei 600.000 de noi utilizatori ai operatorului in cursul trimestrului al treilea provenind de la Germanos. Potrivit unor surse din piata, Cosmote Romania a depasit pragul de 3,5 mil. utilizatori, cu o rata de aproximativ 25% abonati, dupa ce in toamna trecuse de nivelul de trei milioane de clienti, din care 15% abonati. Grupul Germanos este liderul regional al pietei de retail de tehnologie mobila, cu 850 de magazine in sapte tari. Germanos a intrat in Romania in 1996, fiind prezent in peste 90 de orase.
Record
Cosmote Romania a depasit pragul de 3,5 milioane utiliza-tori, cu o rata de aproximativ 25% abonati, dupa ce in toamna trecuse de trei milioane de clienti, din care 15% abonati


