Gestionarea crizei (2)

Poate gestionarea crizei să permită luarea oricăror măsuri considerate necesare momentului, dar care nu respectă logica raporturilor şi a echilibrelor din sistemul economico-social naţional?

Răspunsul trebuie căutat în regula de aur a oricărei societăţi civilizate şi pe care societatea românească, indiferent cât este de civilizată, de această dată ar trebui să o respecte. Este regula tratării echitabile a comunităţii, în condiţiile unor influenţe negative generalizate. Din punctul de vedere al măsurilor de gestionare a crizei, această regulă ar trebui să fie tradusă în câteva elemente esenţiale de conduită guvernamentală:

- orice măsură va trebui să plece de la ideea conform căreia criza este egală pentru toţi, atât din punctul de vedere al suportabilităţii, cât şi al responsabilităţii.
Chiar dacă politicile de solidaritate socială sunt operaţionale, acestea trebuie completate cu măsuri de contributivitate echitabilă a tuturor actorilor economici şi categoriilor sociale prin revizuirea, excepţională, a politicilor fiscale şi a plăţilor sociale;

- categoriile defavorizate vor trebui identificate prin adăugarea de criterii diferite faţă de cele utilizate înainte de criză, punând accentul nu doar pe situaţia lor actuală, ci, mai ales, pe cea de perspectivă. Astfel, o categorie defavorizată va deveni cea a tinerilor, iar aceasta va trebui sprijinită, pentru a obţine posibilitatea continuării studiilor;

- măsurile trebuie să creeze condiţiile unei mai largi mobilităţi sociale, geografice şi concurenţiale, pentru a permite angajaţiilor, atât din mediul public, cât şi din cel privat, să aibă acces la locuri de muncă inegal sau incomplet distribuite pe structuri profesionale, zone geografice şi forme de proprietate;

- chiar dacă necesităţile de susţinere financiară a unor categorii sau regiuni defavorizate devin mai pregnante în perioada crizei, măsurile trebuie să aibă în vedere şi continuarea procesului de reforme, pentru a se obţine substanţa necesară reluării postcriză a creşterii economice, prin modernizarea şi perfecţionarea structurilor economice şi instituţionale.

Măsurile, oricât de excepţionale ar fi, trebuie să evite mărirea decalajului de dezvoltare dintre România şi media europeană, pentru a nu compromite obiectivul convergenţei. Politicile de gestionare a crizei sunt mult mai complicate şi mai dificile într-o economie precum cea a României, care nu a reuşit să obţină înainte de declanşarea crizei o consolidare a procesului de macrostabilizare, decât în economiile care au reuşit acest lucru. Din acest motiv, gestionarea crizei presupune existenţa unui consens politic ca un garant al suportului de credibilitate necesar acceptării măsurilor atât la nivelul populaţiei, cât şi al clasei politice.