Numai jumătate dintre cei chestionaţi obişnuiesc să prepare compoturi şi să congeleze legume pentru iarnă, în timp ce fructele congelate nu reprezintă o modalitate de conservare populară. Două treimi dintre gospodine declară că au conservat sau vor conserva mai puţine legume sau fructe decât anul trecut, principalul motiv pentru această scădere fiind cel de ordin financiar.
Numai una din zece gospodine conservă mai mult anul acesta, în principal pentru că preferă metoda tradiţională de conservare. Persoanele care folosesc cel mai intens metodele de conservare sunt cele cu o vârstă ceva mai înaintată (50-59 de ani), în timp ce mai multe persoane tinere - cu vârste cuprinse între 20 şi 29 ani - declară că nu obişnuiesc să conserve alimente. De asemenea, persoanele cu facultate sau studii postuniversitare afirmă că obişnuiesc să folosească mai puţin metodele de conservare. GfK România, fondată în 1992, este parte integrantă a Grupului GfK.
GfK: 80% dintre gospodine pun murături, iar 66% fac gemuri
Publicat la 23.11.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
