Companiile Grup Feroviar Român (GFR), SNCF (Franţa) şi RZD (Rusia) vor primi avizul pentru a participa la etapa a doua a privatizării companiei feroviare de transport marfă şi pasageri TRAIN OSE din Grecia, scrie presa elenă.

Conducerea agenţiei de privatizare din Grecia (TAIPED) se va reuni joi pentru a aproba lista companiilor care vor participa la privatizarea TRAIN OSE şi la cea a companiei de mentenanţă a materialului rulant ROSCO. Pentru ROSCO licitează operatorul de cale ferată RZD (Rusia), Alstom (Franţa) şi Siemens (Germania).

 

 

Atât în cazul TRAIN OSE, cât şi în cel al ROSCO, toate companiile care au transmis scrisori de intenţie în prima etapă a privatizării vor primi acordul pentru a trece în faza a doua, cea a transmiterii de oferte angajante, întrucât îndeplinesc condţiile minime cerute, respectiv criteriile referitoare la capacitatea financiară şi know-how, au declarat surse apropiate situaţiei pentru cotidianul elen Kathimerini.

 

 

În ambele cazuri, statul vinde 100% din acţiuni.

Autorităţile elene au anunţat la mijlocul lunii septembrie că GFR, SNCF şi RZD au depus scrisori de intenţie pentru preluarea TRAIN OSE.