Dobânzile la credite şi depozite nu au ajuns la un minim, cu siguranţă mai este loc de scădere la lei, a declarat preşedintele CEC Bank.
"Dacă vorbim de lei, opinia mea este că există loc de scădere a dobânzilor. Şi la depozite şi la credite? Nu se pot separa cele două noţiuni. La un moment dat probabil că vom asista la o reducere a marjelor foarte puternică şi dobânda cu care atragem depozite va fi cu puţin mai mică decât dobânda cu care dăm credite", a declarat Radu Graţian Gheţea.
Dar cât timp va mai trece până vom vedea depozite cu dobânzi de 2-3%? Radu Gheţea spune că mai avem de aşteptat.
"Mi-e greu să cred că vom avea într-o perioadă, un orizont de timp de un an. Într-un orizont de timp mai îndepărtat, sigur vom avea depozite de astfel de mărimi", a explicat Gheţea la The Money Channel
Cât despre banca centrală şi dobânda-cheie, bancherul se aşteaptă la o reducere, până la sfârşitul anului.
"La dobânda cheie mă aştept la o reducere până la sfârşitul anului. La rezervele minime obligatorii nu sunt aşa convins că BNR va umbla aşa curând", este de părere preşedintele ARB.
Gheţea: Creditele în lei s-ar putea ieftini
Publicat la 02.09.2011, 08:10:02
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
