money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Gheţea: Prima Casă va relansa creditul şi va stimula construcţia de noi locuinţe

Publicat la 27.05.2009, 09:46:03

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Gheţea:  Prima Casă va relansa creditul şi va stimula construcţia de noi locuinţe

"Este un priect deosebit de interesant, ce va duce la reluarea creditării şi la construcţia de noi locuinţe, precum şi la reluarea activităţii conexe din sectul imobiliar", a spus Gheţea.

El a precizat că, în prezent, discuţiile dintre bănci, Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României (BNR) se află într-o fază de rezolvare a problemelor la nivel tehnic.

"Trebuie să ne uităm la prevederile actuale ale BNR, pentru a implementa uşor proiectul şi a face produsul cât mai cerut, dar cred că în câteva zile vom clarifica toate aceste aspecte", a afirmat Gheţea.

În opinia sa, "băncile nu vor putea sta deoparte", pentru că activitatea de trezorerie oferă oportunităţi foarte reduse, ce apar numai în anumite momente şi durează câteva săptămâni.

Pe de altă parte, ministrul IMM-urilor, Constantin Niţă, a declarat în cadrul aceleiaşi întâlniri a Comisiei de buget-finanţe din Parlament cu reprezentanţii sectorului bancar, că a identificat unele probleme legate de garanţii, care urmează să fie discutate.

Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, a precizat că banca centrală va face unele propuneri legate de proiectul Prima Casă.

Miercuri, executivul a aprobat prin memorandum programul "Prima Casă", prin care statul va garanta 80% din valoarea unui împrumut pentru cumpărarea unei locuinţe de către persoanele fizice, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, căruia îi va fi extins obiectul de activitate, putând garanta inclusiv creditele ipotecare ale băncilor.

Programul se adresează în special familiilor tinere, care nu au avut niciodată o casă în proprietate şi nici nu au luat până acum un credit ipotecar. Valoarea maximă a creditului ce va fi garantată este de 60.000 euro, iar băncile vor fi incluse în program doar dacă solicită un avans de maximum 5% şi dacă au dobânzi scăzute.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite