“Prin crearea unui campion national, se renunta practic la privatizari anuntate si pentru care exista interes maxim. Ma refer aici atat la cele trei distributii de energie ramase in portofoliul statului, cat si la privatizarile anuntate in trecut pentru complexurile energetice Turceni si Rovinari”, au explicat pentru Business Standard reprezentantii unuia dintre cei mai mari investitori straini prezenti in Romania in zona distributiei de electricitate. Jean Francois Carriere, vicepresedinte pentru Europa Centrala si de Est pentru Gaz de France, companie interesata, de asemenea, de proiectele din piata locala de energie, declara intr-un interviu acordat recent Business Standard ca “nu intelege cum va functiona viitoarea entitate” si atragea atentia asupra influentei acesteia in piata. “Singurul lucru de care trebuie sa se tina cont este ca aceasta companie sa nu induca distorsiune in piata. Va fi singura societate care va avea acces la energie ieftina, iar in acest context, trebuie analizat riscul ca, totusi, ceilalti actori sa nu mai poata interveni in piata”, sustinea oficialul Gaz de France.
Dan Ioan Popescu, fost ministru al Industriei si Comertului, a declarat pentru Business Standard ca noua companie este o greseala, pentru ca pune in pericol investitiile la care sunt angajate, in urmatorii trei ani, toate companiile din sectorul productiei de electricitate. “Ar fi o greseala sa finantezi investitiile de care au nevoie CE Turceni si Rovinari cu fonduri de la Hidroelectrica, atat timp cat aceasta are, la randu-i, nevoie urgenta de fonduri pentru modernizarea propriilor entitati”, a spus Dan Ioan Popescu.
In urma cu o saptamana, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a facut public proiectul viitoarei companii energetice integrate, care ar urma sa includa Electrica, Hidroelectrica si complexurile energetice Turceni si Rovinari. Proiectul a fost aspru criticat de fosti presedinti ai autoritatii de reglementare in domeniul energetic, acestia sustinand ca sistemul energetic romanesc nu mai are nevoie de “noi oligarhi”. Reprezentantii AVAS sustin insa ca viitoarea companie va avea o valoare cuprinsa intre 20 si 24 mld. euro si o profitabilitate crescanda, care va permite o listare cu succes la bursa in urmatorii trei-cinci ani. “Electrica va deveni o companie puternica atat pe plan national, cat si regional, cu o valoare totala de 20-24 miliarde euro si un profit net care va creste anual, asa incat, in 2012, sa ajunga la circa 800 milioane de euro”, au declarat surse din AVAS, citate de Mediafax. Profitul estimat la orizontul anului 2012 este unul spectaculos, in conditiile in care, anul trecut, cele patru companii ce urmeaza a forma viitoarea companie integrata au afisat profituri care, insumate, nu depasesc 120 milioane de euro.

