Gigi Becali, la rândul său trecut prin regimul din închisorile româneşti, a făcut o criză de nervi în contextul în care Dragnea, fostul lider al PSD, nu ar fi primit permisii din închisoare.
"De ce nu-i dați drumul lui Dragnea acasă? E stat criminal! Întrebați-l cât a putut să meargă acasă. Dragnea trebuie să vină acasă. Ce pericol e Dragnea? Conform legii, Dragnea trebuie să meargă acasă. La pușcărie trebuie să mergi să te educi, nu să faci pușcărie ca în timpul lui Stalin! Mi-a zis Cristi Borcea că și acum mai are coșmaruri din pușcărie. Eu, abia după un an am avut o zi liberă acasă. Trebuie să ai 30 de zile în regim deschis pe an. Nu uit mizeria asta", a spus Becali la Pro X.
Dragnea a lucrat în atelierul închisorii, tocmai pentru ca pedeapsa să îi fie micşorată şi chiar a fost la un pas să rămână fără un deget, după ce s-a rănit în timp ce tăia cu flexul.
Lucrurile s-au schimbat în momentul în care Liviu Dragnea a acordat un interviu fostei sale consiliere, iar imaginile au fost publicate de toate televiziunile.
Atunci, conducerea penitenciarului a explicat că nu a aprobat interviul, astfel că dreptul la muncă a lui Dragnea a fost revocat, la fel ca şi dreptul la pachet pentru mai multe luni.
Mai mult, fostul preşedinte PSD nu a mai avut voie să iasă din celulă decât o oră pe zi. În consecinţă, Dragnea a acţionat în instanţă penitenciarul, a câştigat, însă tot nu s-a întors la muncă.
De asemenea, prin intermediul avocaţilor, Dragnea a cerut eliberarea condiţionată în mai multe rânduri, însă, de fiecare dată, cererea sa a fost respinsă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.