”Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală şi de Est (CEE), anunţă numirea lui Marian V. Popa în funcţia de director general pentru România începând cu data de 1 martie 2021. În acest rol, Marian V. Popa va raporta direct către Dimitris Raptis, CEO-ul Globalworth Group, şi va fi responsabil cu gestionarea activităţilor companiei în România, concentrându-se pe aspectele operaţionale, administrative şi dezvoltarea business-ului”, a anunţat compania.
Marian V. Popa vine cu o bogată experienţă în senior management, axată pe domenii ca servicii financiare, servicii specifice business-ului, outsourcing şi tehnologie în multinaţionale precum Deutsche Bank, Endava, Fujitsu sau Rank Xerox.
În cel mai recent rol al său, de director general la Deutsche Bank Global Technology România, în perioada 2014-2021, a creat unul dintre cele patru centre strategice de tehnologie a Deutsche Bank la nivel mondial, gestionând peste 1.000 de oameni. Înainte de a se alătura echipei Deutsche Bank, Marian V. Popa a ocupat poziţia de CEO în companii notabile precum Endava CEE (peste 7 ani), Fujitsu/ICL (8 ani) şi Xerox România & Moldova (14 ani). A fondat compania de consultanţă Transformative Coaching şi numeroase ONG-uri, printre care Foundation for the Medieval Art Festival în Sighişoara, The American Chamber of Commerce, The British – Romanian Chamber of Commerce, AOAR, Transparency International Romania.
Are o licenţă în Economie şi Comerţ Extern (România) şi trei diplome în Executive Management Education (UK, Belgia şi Franţa).



