Restul activelor sunt plasamente in bilete la ordin, trei clienti acoperind un sfert din valoarea activelor, respectiv a finantarilor. “Procedura de finantare prin FPC este mai putin birocratica, dar este cu doua-trei puncte procentuale mai scumpa decat cea prin banci, urmarind tendinta dobanzilor acestora“, a declarat Walter Blaj, directorul general adjunct al Globinvest, pentru Business Standard. FPC este cel mai mare fond de investitii inchis nelistat la bursa de pe piata, iar societatea clujeana Globinvest este una dintre cele mai mari societati de administrare a investitiilor (SAI) independente de un grup bancar. Randamentul FPC pe ultimele 12 luni este de 12%, comparabil cu al celor trei fonduri monetare mutuale (deschise) mai vechi de un an, iar randamentul anualizat al ultimei luni este de 13,6%, comparabil cu cele mai mari randamente ale fondurilor mutuale. Ultima emisiune de certificate de trezorerie ale statului s-a facut la un randament de 11,5%. “In conditii normale, FPC nu ar trebui sa fie o alternativa de finanatare. FPC este, de fapt, un fond monetar, care ar investi pe o piata reglementata a efectelor de comert, daca aceasta ar exista in Romania. Companiile s-ar finanta de pe aceasta piata. Incercam sa atingem obiectivele fondului cu ce exista, in acest moment, pe piata“, a adaugat Walter Blaj. Finantarea FPC este obtinuta dupa analiza emitentului biletelor la ordine si “se bazeaza pe constituirea unor garantii solide“. De la infiintarea din 2004, circa 250 de clienti au beneficiat de finantarile FPC, care are 43 de investitori, dintre care cele 12 persoane juridice acopera 88% din totalul activelor nete. (A.N.I.)