money.ro
Piețe financiaremoney.ro

GM caută bani în Europa

Publicat la 15.11.2008, 17:27:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
GM caută bani în Europa

Reprezentanţii Opel, cea de-a treia mărcă de automobile la nivel european în funcţie de vânzări, au cerut cancelarului german Angela Merkel să ofere companiei o serie de garanţii pentru a putea accesa noi fonduri astfel încât să poată continua dezvoltarea de produse noi. Cotidianul german Handelsblat citează surse guvernamentale care spun că valoarea ganaţiilor care ar putea fi oferite companiei Opel s-ar putea ridica la 500 de milioane de euro.

Oficialii diviziei europene a GM au declarat că viitoarele fonduri obţinute în urma acestei acţiuni vor fi direcţionate în totalitate în construirea de produse şi fabrici de asamblare din Germania. Fabrica Opel din Bochum a fost închisă timp de două săptămâni la începutul lunii octombrie, iar cea din Eisenach şi-a sistat producţia pentru trei săptmămâni. În acelaşi timp, în Statele Unite, GM a redus producţia la mai multe fabrici de SUV-uri. Cei trei mari producători auto americani, GM, Ford şi Chrysler, au cerut Congreului SUA un ajutor financiar de 25 de miliarde de dolari, după ce vânzările au coborât la cel mai slab nivel din ultimele decenii.

"Cu siguranţă, cei trei mari producători au făcut anumite greşeli. Unele greşeli nu au fost evidente în urmă cu 30, 40 sau 50 de ani. S-a crezut că General Motors va exista pentru totdeauna şi că va produce miliarde de dolari", a declarat John McElroy, analist auto.

Preşedintele SUA, George Bush, a declarat că planul de 700 de miliarde de dolari nu includea o astfel de măsură. Reprezentanţii celor trei mari producători auto americani fac lobby pe lângă Congres pentru a urgenta acordarea unui împrumut de 25 de miliarde de euro, înainte de instalarea lui Barack Obama la Casa Albă. În timpul campaniei, Obama a declarat că va susţine financiar industria auto.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite