"Eu-însumi, guvernul (suedez) şi GM lucrăm împreună din greu pentru a găsi o alternativă", a spus Jonsson, citat de agenţia TT din Detroit, la finalul reuniunii de luni a celor trei actori din acest caz.

Marţi, consiliul de administraţie al GM trebuie să discute despre viitorul Saab, după eşecul vânzării în 24 noiembrie a mărcii auto suedeze către constructorul de maşini de lux Koenigsegg.

Dacă nu va găsi niciun cumpărător, GM ar putea decide fie să păstreze Saab, fie să-l închidă. "Există o speranţă pentru Saab", a declarat un secretar de stat în ministerul pentru întreprinderi, făcând referire la garanţia de stat pe care Suedia vrea s-o prezinte Băncii Europene de Investiţii (BEI), care a anunţat un împrumut de 400 milioane euro pentru Saab. Creditul trebuie, însă, aprobat de Comisia Europeană.

Statul suedez refuză să preia o participaţie la Saab. Cotidianul suedez Svenska Dagbladet vehiculează trei posibili candidaţi pentru constructorul auto suedez: investitorul american Merbanco, constructorul auto chinez Beijing Automotive (BAIC), care a fost aliat cu Koenigsegg, şi holdingul american Renco Group.

De asemenea, ziarul face referire şi la un alt posibil candidat, însă fără a-l nominaliza, menţionând că "este un grup internaţional, în care sunt reprezentate mai multe state, însă nu şi Suedia".