Egalitarismul este, in forma sa cea mai simpla si mai des aplicata, o politica de redistribuire a veniturilor dupa un criteriu sau altul de dreptate sociala. La prima vedere, o astfel de politica este cat se poate de generoasa. Ea are drept scop coeziunea sociala: intre cei relativ bogati si cei relativ saraci nu trebuie sa existe diferente exagerate. Numai in acest caz societatea poate aparea ca un corp comun si poate fi guvernata in ansamblul ei.
Astfel exprimat, egalitarismul sugereaza mai multe lucruri. Mai intai, ca indivizii relativ bogati sunt imorali daca accepta ca alti oameni sa fie relativ saraci. Cu alte cuvinte, responsabilitatea morala revine in exclusivitate celor relativ bogati. Ceilalti, cei relativ saraci, sunt scutiti de responsabilitate: obligatia coeziunii sociale nu-i priveste in niciun chip. In felul acesta, un om relativ bogat nu mai raspunde doar pentru sine si pentru faptele sale. El ajunge sa fie raspunzator pentru starea societatii ca intreg.
Dar niciun om nu poate fi facut raspunzator pentru lucruri pe care nu le genereaza. Pe o piata libera, bogatia relativa a unora nu este cauza saraciei relative a altora. Meritul economiei de piata libera este tocmai acela de a asigura cresterea nivelului de trai al tuturor, fara sa putem decide din capul locului cine va avea mai mult sau mai putin de profitat de pe urma pietei. Credinta ca cineva poate si trebuie sa fie facut responsabil de tot ceea ce se intampla in societate nu e decat o superstitie.
Una dintre consecintele acestei superstitii este tendinta de evitare a bogatiei. Cine mai vrea sa se imbogateasca daca pretul platit in caz de reusita este obligatia de a raspunde pentru realitatea sociala in intregul ei? Cine poate accepta sa raspunda pentru acele fapte care nu depind de el?
