Banca a raportat un profit de 1,66 miliarde dolari, sau 3,39 dolari/actiune, in trimestrul incheiat in 27 martie, comparativ cu estimarile analistilor, de 1,49 dolari/actiune. Veniturile au urcat cu 13%, la 9,43 miliarde dolari.
Goldman a mai anuntat ca a suferit pierderi de un miliard dolari in decembrie 2008, din cauza unor investitii. Insa aceasta luna a fost raportata separat, in contextul in care Goldman si Morgan Stanley si-au schimbat perioadele de raportare.
Rezultatele sunt vazute de multi analisti ca un semn ca banca este pe drumul cel bun pentru rezolvarea problemelor financiare cu care s-a confruntat din cauza, crizei globale.
”Este inca un semn ca sectorul financiar a trecut de ceea ce a fost mai rau”, a spus Keith Wirtz, seful companiei de investitii Fifth Third Asset Management.



