money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Goldman Sachs strânge 6,5 miliarde dolari într-un fond de investiţii în infrastructură

Publicat la 28.12.2006, 16:48:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Goldman Sachs strânge 6,5 miliarde dolari într-un fond de investiţii în infrastructură

Goldman Sachs Group Inc. accelerează manifestarea interesului pentru porturi, aeroporturi şi alte utilităţi din lume, după ce banca de investiţii a strâns peste 6,5 miliarde de dolari pentru primul său fond de investiţii în infrastructură, informează, joi, Reuters.

Fondul, denumit GS Infrastructure Partners, este unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii dedicate achiziţionării de active de infrastructură. Reuters a anunţat, în septembrie, că banca strânge bani pentru un fond cu plasamente în infrastructură şi că se aşteaptă ca procesul să fie încheiat anul acesta. Fondul creat de Goldman este de două ori mai mare decât indicau aşteptările mai vechi, subliniind cererea pentru investiţii în infrastructură.

 "Avem capitalul pentru crearea şi urmărirea pe scară largă a oportunităţilor de investiţii, în timp ce reuşim să ne diversificăm portofoliul", au spus Steven Feldmann şi William Young, care conduc împreună programul de investiţii în infrastructură la unitatea bancară comercială a Goldman.

Strângerea de fonduri a fost încheiată miercuri. Instituţiile bancare şi investitorii au accelerat în ultimii ani cumpărarea de active de infrastructură deţinute de guverne, la fel ca şi autostrăzi, aeroporturi, porturi din sectorul privat şi companii de utilităţi. Macquarie Bank, care a fost "pioniera" afacerilor de acest tip, a obţinut venituri mari din cumpărarea acestor active cu risc scăzut şi aducătoare de numerar şi a inspirat multe firme în crearea propriilor fonduri.

Oraşele şi statele lipsite de bani consideră că vânzarea infrastructurilor finanţate de contribuabili va genera numerar care va plomba fisurile din buget.

Morgan Stanley, Credit Suisse şi Merrill Lynch, printre altele, au strâns bani sau au plănuit să creeze fonduri de infrastructură. Bancherii estimează că activele publice sunt vizate de un capital de 100 miliarde dolari.

Goldman a spus iniţial că fondul de investiţii se va concentra pe Europa şi America de Nord, unde pieţele dezvoltate au instituit cadrul legal şi de reglementare necesar. Goldman Sachs a alocat 750 de milioane de dolari din propriul său capital pentru acest fond, care a participat deja la achiziţia Associated British Ports şi a companiei americane de conducte energetice Kinder Morgan Inc.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite