Parola continuă să fie cel mai slab element de securitate, pe care, folosind ingineria socială şi alte strategii, hackerii o pot afla pentru a ataca şi compromite reţelele şi produsele software ale companiilor.
Schimbarea parolelor la anumite intervale de timp este una dintre recomandările specialiştilor, însă, când un utilizator are zeci sau sute de conturi online, sarcina nu este deloc uşoară.
Aici vrea să intervină Google, care a lansat o facilitate ce promite să automatizeze procesul de schimbare a parolelor folosite pentru conturile online.
Browser-ul Chrome verifică şi avertizează de mulţi ani utilizatorii atunci când descoperă parole care au fost sau sunt în pericol de a intra în posesia atacatorilor. Însă, acum, utilizatorii primesc opţiunea de a lăsa Google Assistant să se ocupe de schimbarea parolei.


