money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Google, dat în judecată de Match Group

Publicat la 10.05.2022, 04:48:48

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Google, dat în judecată de Match Group
Urmărește money.ro pe Google News

Producătorul din spatele mai multor aplicaţii matrimoniale, precum Tinder, Match şi OkCupid, Match Group, a intentat proces gigantului american Google, despre care spune că a acaparat ilegal piaţa de distribuire a aplicaţiilor pentru Android.

În centrul procesului va fi sistemul de plăţi al Google, pe care aplicaţiile distribuite prin intermediul magazinului oficial, Play Store, sunt obligate să-l folosească.

Prin folosirea sistemului de plăţi din Play Store, dezvoltatorii de aplicaţii trebuie să plătească un comision către Google, comision care poate ajunge şi la 30%.

Procesul şi acuzaţiile pe care Match Group le aduce Google sunt similare celor din cazul Epic Games împotriva Apple. În urma acelui proces, Apple a avut câştig la multe dintre capetele de acuzare.

În plus, Match Group mai acuză Google că, prin impunerea propriului sistem de plăţi, ajunge în posesia identităţii şi a datelor cardurilor folosite de utilizatori, pe care le foloseşte în propriul interes (în principal targetarea cu reclame).

Procesul intentat de Match Group vine într-un moment în care legiuitorii au devenit mai critici în legătură cu practicile giganţilor americani, în mai multe regiuni ale lumii fiind luate în considerare legi care să-i forţeze pe aceştia să permită folosirea altor sisteme de plăţi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite