money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Gradul de absorţie al fondurilor europene a ajuns la numai 21,7% în 2007

Publicat la 16.05.2008, 10:10:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Gradul de absorţie al fondurilor europene a ajuns la numai 21,7% în 2007

Gradul de absorbţie a fondurilor europene după primul an de la aderarea României la Uniunea Europeana s-a situat la circa jumatate faţă de nivelul înregistrat de ţări precum Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia, conform unui studiu publicat de Banca Naţională a României în martie 2008.

Astfel, rata de absorbţie pentru România a fost de 21,7%, faţă de 42,9% Ungaria sau 42,8% Polonia. Fondurile structurale şi de coeziune au fost absorbite în proporţie de 32,7%, iar cele destinate agriculturii şi dezvoltării rurale au fost atrase doar în proporţie de 3%.

Pentru anul 2008, România are la dispoziţie fonduri europene cu o valoare totală de 2,9 mld. euro dintr-un total de 17,6 mld. euro pe care trebuie sa-i absoarbă în perioada 2007-2011. Anul trecut, valoarea fondurilor a fost de 2 mld. euro, din care 1,28 mld. euro au fost fondurile structurale şi de coeziune, iar 0,76 mld. euro au reprezentat fondurile pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

Cea mai bună rată de absorbţie a fost pentru Fondul European pentru pescuit, iar pentru fondurile structurale, rata de absorbţie este de circa 30%. Valoarea totală a celor şapte programe operaţionale va ajunge la 19,2 miliarde de euro până în 2013, din care 2,5 miliarde de euro sunt destinaţi pentru creşterea competitivităţii economice, 4,5 miliarde pentru transporturi şi tot 4,5 miliarde de euro pentru mediu, pentru cheltuielile regionale fiind dispuse 3,7 miliarde de euro, iar pentru asistenţa tehnică 170 de milioane de euro.

Dezvoltarea resurselor umane are alocata o suma de 3,4 miliarde de euro, iar dezvoltarea capacitatii administrative 208 milioane de euro.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite