Guvernul italian a adoptat vineri mai multe măsuri, ce marchează înăsprirea luptei împotriva imigraţiei şi infracţionalităţii, potrivit NewsIn.
Grecia a reluat transportul aerian de scrisori şi colete în străinătate după o suspendare de 48 de ore, a anunţat un purtător de cuvânt, potrivit NewsIn.
Suspendarea fusese decisă în urma livrării mai multor pachete cu bombe la diverse ambasade din Atena.
Un pachet-capcană i-a fost trimis din Grecia cancelarului german Angela Merkel, a doua zi după ce doi greci au fost arestaţi având asupra lor două bombe ascunse în pachete, dintre care unul adresat preşedintelui francez Nicolas Sarkozy.
Echipaje de poliţie au detonat controlat şi alte două pachete descoperite în aeroportul Eleftherios din Atena, unul destinat sediului Europol din Olanda şi altul Curţii Europene de Justiţie de la Strasbourg.
Doi bărbaţi au fost arestaţi. Ambii sunt greci, iar unul dintre ei este presupus membru al grupului militant de stânga Conspiraţia Celulelor de foc.
Poliţia mai caută cinci alţi bărbaţi care par să aibă legătură cu aceeaşi grupare.
Grecia a reluat transportul aerian de scrisori şi colete în străinătate
Publicat la 06.11.2010, 09:11:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
