money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Grecia ar putea intra în recesiune în acest an, potrivit guvernatorului băncii centrale

Publicat la 15.04.2009, 14:49:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Grecia ar putea intra în recesiune în acest an, potrivit guvernatorului băncii centrale

Grecia trebuie să reducă urgent deficitul bugetar excesiv, prin eradicarea fenomenului de evaziune fiscală, pentru a elibera fondurile necesare investiţiilor şi pentru a reduce impactul crizei, a spus Provopoulos.

"Se estimează că activitatea economică va stagna în acest an", a spus Provopoulos la întrunirea anuală a băncii centrale a Greciei.

"Este posibil să înregistrăm chiar o creştere negativă a produsului intern brut în acest an, iar activitatea ar putea fi chiar mai nefavorabilă în cazul în care condiţiile economice internaţionale se deteriorează semnificativ", a mai spus acesta.

Economia Greciei înregistrează o încetinire bruscă, după o creştere economică medie de 4% în ultimii ani, susţinută de ajutoarele din partea Uniunii Europene şi de investiţiile realizate pentru Olimpiada de la Atena din 2004.

"Este puţin probabil ca economia Greciei să evite efectele crizei şi prevedem că va intra în recesiune în 2009, cu o comprimare de 0,8%, potrivit estimărilor noastre", a declarat Diego Iscaro, analist în cadrul IHS Global Insight.

"Condiţiile mai aspre de creditare, creşterea economică mai slabă a partenerilor comerciali, deteriorarea pieţei muncii şi creşterea taxelor vor afecta activitatea", a mai spus Iscaro.

În raportul anual publicat miercuri, banca centrală a criticat guvernul grec pentru că nu a reuşit să implementeze reformele necesare pentru piaţa muncii, buget şi pensii în perioada de creştere economică puternică.

Grecia are nevoie de "o consolidare fiscală rapidă pentru eliminarea deficitului în 2012. Acest lucru este realizabil, dacă se va reduce fenomenul de evaziune fiscală şi dacă pierderile sunt diminuate semnificativ", a spus Provopoulos.

Banca centrală a anunţat că deficitul bugetar al Greciei a fost de peste 4% din PIB în 2008, faţă de estimările iniţiale ale guvernului, de 3,7%.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite