“Sprijinim programul grec, acordăm autorităților grecești toată încrederea ”, declara miercuri comisarul european pentru economie, Joaquin Almunia, al cărui mandat se apropie de sfârșit. “Dar în același timp trebuie să întărim instrumentele astfel încât să putem monitoriza cum programul este implementat astfel încât să îndepărtările de la proiect, să evităm neîndeplinirea obiectivelor. Este prima oară când stabilim un sistem de supraveghere atât de intens și aproape permanent”, a mai ținut să precizeze comisarul citat de EUobserver.

Grecia, statul din zona euro cel mai zdruncinat de criza economică, încheia anul 2009 cu un deficit bugetar imens, de 12,7% din PIB, și cu o datorie publică ce se ridica la 113% din PIB. Aceste date au dus la îngrijorarea piețelor financiare și a investitorilor care se temeau că Grecia ar putea intra în incapacitate de plată, în ciuda asigurărilor venite din partea Comisiei Europene. Investitorii și-au declarat îndoiala că guvernul socialist de la Atena este capabil să ducă până la capăt programul de restricție bugetară, după ani buni în care a ratat mai toate obiectivele economice și după o campanie electorală în timpul căreia a promis că va cheltui mai mult de la buget. Citeşte articolul integral pe Realitatea.net.