Anul acesta, statul elen nu va mai aloca fonduri pentru antrenamentele sportivilor. Doar cei care au reuşit să obţină sponsorizări vor avea şansa să participe la Jocurile Olimpice de la Londra din perioada 27 iulie - 12 august.
" În trecut ne antrenam mai mult și aveam mai mai multe oportunități pentru a merge în străinătate și să exersăm pentru Jocurile Olimpice împreună cu atleți de top. Totul era plătit din fondurile guvernului. În acest an chiar nici antrenamentele de bază nu ne mai sunt garantate, pentru că nu putem primi ajutoare financiare de la guvern." declară sportiva Alexandra Papageorgiou.
Echipa care va participa anul acesta la olimpiadele de la Londra va fi mai puțin numeroasă față de cea trimisă anul trecut la Beijing, arată președintele Comitetului Olimpic Elen. "Unele federații nu au mijloacele financiare necesare pentru a-și trimite atleții la calificări. Atunci, Comitetul Olimpic Grec a intervenit și a acordat ajutoare financiare, pentru ca atleții să se califice la Jocurile Olimpice. Cred că echipa care va participa la Londra din partea Greciei va fi mai mică decât cea de la Beijing." a declarat acesta.
A 30-a ediție a Jocurilor Olimpice se va desfășura la Londra în perioada 27 iulie - 12 august 2012. Londra va deveni astfel primul oraș din istoria modernă care organizează Jocurile Olimpice de vară pentru a treia oară, după cele din 1908 și 1948.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.