Andreas Georgiou, un statistician cu vechime la Fondul Monetar Internaţional (FMI), a fost numit la conducerea ELSAT în 2010, într-un efort de restabilire a credibilităţii statisticilor Greciei, la câteva luni după declanşarea crizei datoriei. Guvernul socialist de atunci a dezvăluit că deficitul bugetar al ţării fusese mult subestimat.
În 2013, un procuror specializat pe infracţionalitate economică i-a inculpat pe Georgiou şi alţi doi angajaţi ai ELSAT sub acuzaţiile de falsificare a datelor fiscale ale ţării pe 2009.
Cazul a fost declanşat de acuzaţiile unui salariat concediat al agenţiei, potrivit cărora Georgiou ar fi umflat statisticile referitoare la deficit, ca parte a unei conspiraţii puse la cale de Germania pentru a justifica măsurile dure de austeritate care au însoţit pachetul de asistenţă financiară.
Georgiou a negat că ar fi săvârşit vreo infracţiune, afirmând că decizia Greciei de a cere ajutorul partenerilor internaţionali a avut la bază statisticile produse de predecesorii săi.





