În ultimul trimestru din 2011, rata şomajului în Grecia a fost de 20,7%. Un număr record de 1,29 milioane greci nu aveau un loc de muncă în perioada octombrie-decembrie 2012. Rata şomajului era de 57,8% în rândul tinerilor cu vârsta sub 25 de ani, de 29,7% în rândul femeilor şomajul şi de 23,3% în rândul bărbaţilor.

 

Economia ţării s-a contractat cu 20,1% de la începutul crizei, în 2008, dar situaţia economiei 'se îmbunătăţeşte cu siguranţă', după ce Grecia a evitat pericolul intrării în faliment sau a ieşirii din zona euro, a explicat guvernatorul Băncii Centrale. Acesta a apreciat că rata şomajului va continua să crească anul acesta, după ce anul trecut a ajuns la valoarea record de 24,5%.

 

Grecia face însă progrese cu adoptarea reformelor cerute pentru a obţine următoarea tranşă de 2,8 miliarde de euro din pachetul de asistenţă financiară, dar încă mai trebuie depuse eforturi, au anunţat joi reprezentanţii UE, BCE şi FMI, după vizita efectuată la Atena, transmite Reuters.

 

Inspectorii UE, BCE şi FMI cer de asemenea măsuri concrete pentru a fi îndeplinit obiectivul de suprimare a unui total de 150.000 de posturi de funcţionari până la sfârşitul lui 2015, accelerarea privatizărilor, precum şi recapitalizarea a patru dintre principalele bănci.

 

Analiştii apreciază că negocierile dintre Grecia şi creditorilor internaţionali pentru acordarea următoarei tranşe din împrumutul financiară acordat Atenei sunt blocate, din cauza divergenţelor privind concedierile în sistemul bugetar. De identificarea excedentului de funcţii şi punerea la punct a unui sistem care să ducă la plecarea a 150.000 de angajaţi din sectorul public până în 2015 depinde acordarea tranşei de 2,8 miliarde de euro (3,6 miliarde de dolari) luna aceasta, după ce negocierile din ultimele zile nu au ajuns la nici un rezultat.

 

'Nu mai putem face concedieri', a afirmat Stournaras, referindu-se la presiunile creditorilor internaţionali de reducere a numărului de angajaţi în sectorul public până în 2015.

 

În ultimii doi ani, a explicat ministrul elen de finanţe, din sectorul public au plecat aproximativ 75.000 de angajaţi prin pensionare, iar noua schemă privind mobilitatea şi estimările referitoare la numărul celor care urmează să se pensioneze ar trebui să îndeplinească cerinţele UE, BCE şi FMI până în 2015.

 

Conform celor mai recente estimări ale FMI, economia Greciei se va contracta cu 4,2% în acest an, după o cădere de 6% înregistrată anul trecut, dar va reveni în teritoriul pozitiv anul viitor, cu o creştere de 0,6%.