money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Grecia sub lupă. BCE şi FMI vor monitoriza lunar măsurile de reformă luate de guvernul elen (VIDEO)

Publicat la 12.02.2010, 07:06:33

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Grecia sub lupă. BCE şi FMI vor monitoriza lunar măsurile de reformă luate de guvernul elen (VIDEO)
Grecia va primi un ajutor financiar din partea ţărilor europene, însă numai cu condiţia de a-şi respecta angajamentele de a pune în practică programul de reforme. De la reducerea investiţiilor, la majorarea taxelor şi scoaterea la lumină a economiei subterane, la îngheţarea salariilor bugetarilor şi disponibilizări de personal. Preşedintele Uniunii Europene, Herman von Rompuy, a cerut Greciei "acţiuni hotărâte".

Prima evaluare va fi realizată în luna martie. Liderii europeni au anunţat că sunt dispuşi să ia şi alte măsuri pentru a evita destablizarea zonei euro.

Valoarea acordului de finanţare şi nici alte detalii nu au fost date publicităţii. Cert este că anunţul a fost primit cu satisfacţie de investitori, îngrijoraţi de faptul că Grecia ar putea intra în faliment. În prezent, Grecia datorează 302 miliarde de dolari creditorilor străini şi a încheiat anul 2009 cu un deficit bugetar de 12,7% din PIB, cel mai ridicat din zona euro şi de peste patru ori mai mare decât limita de 3% din UE.


Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite