Revenirea Greciei pe pieţele financiare, în luna iulie, pentru refinanţarea datoriilor, a fost anunţată săptămâna trecută de către ministrul de Finanţe, Georges Papaconstantinou, care a subliniat că întoarcerea era "normală şi previzibilă".
Papaconstantinou a arătat că această primă emisiune, după ce Grecia a beneficiat de planul de ajutor din partea UE şi FMI, "nu reprezintă un test, fiind vorba de titluri pe termen scurt, destinate gestionării normale a datoriei publice".
Ministrul de Finanţe a precizat că nu se teme că nu există cerere pentru astfel de titluri, adăugând că emisiunile pe termen scurt sunt prevăzute în acordul cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, prin care Grecia va primi împrumuturi de 110 miliarde euro pe parcursul a trei ani.
Grecia va emite săptămâna viitoare titluri de Trezorerie în valoare de 1,25 miliarde euro
Publicat la 10.07.2010, 12:23:19
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
