Adresată comisarilor europeni Johannes Hahn, responsabil de politica regională, care urmează să viziteze Grecia săptămâna viitoare, şi Laszlo Andor, însărcinat cu problemele sociale, 'această scrisoare trimisă marţi cere utilizarea a 170 milioane de euro din fondul european al dezvoltării regionale şi al BCE pentru programe de creare a locurilor de muncă', potrivit unui comunicat ministerial citat de AFP.
Trimiterea scrisorii a fost anunţată în finalul unei reuniuni miercuri a miniştrilor Yannis Stournaras (Finanţe), Yannis Vroutsis (Locuri de muncă) şi Costis Hatzidakis (Dezvoltare) în care s-a discutat despre realizarea unor acţiuni de susţinere a 'grupurilor sociale vulnerabile' afectate de şomaj, potrivit acestui text.
În timp ce creditorii ţării, UE şi FMI, şi mai mulţi analişti îşi exprimă optimismul faţă de redresarea treptată a economiei elene, miniştrii confirmă perspectiva unui al şaselea an de recesiune în 2013 şi a unei creşteri a şomajului, care atinge niveluri inedite mai ales printre tineri.





