Greenspan crede că economia americană este în pragul unei recesiuni
Publicat la 15.02.2008, 07:34:29
Greenspan a declarat că economia va continua să se erodeze până când va fi constatată o stabilizare a preţurilor imobiliare în Statele Unite ale Americii.
"Mai avem mult până când preţurile la case vor atinge un nivel minim", a declarat Greenspan în faţa responsabililor prezenţi la conferinţa CERA.
Preţurile ridicate la petrol afectează economia, dar faptul că nu au produs daune foarte mari arată tăria acestei economii, a precizat Greenspan.
Acesta a precizat că este chiar "remarcabil" faptul că economia americană poate "suporta destul de bine" un nivel atât de ridicat al preţurilor la petrol, care evoluează în apropiere de pragul record de 100,09 dolari pe baril.
Greenspan a reiterat cele spuse în ianuarie, când estimase că şansele ca economia americană să intre în recesiune sunt de "50% sau peste". Momentan, conform spuselor acestuia, "economia americană aproape că stagnează".
"Stagflaţia este un termen mult prea dur pentru a descrie fenomenul cu care suntem foarte aproape să ne confruntăm", a declarat Greenspan. Criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc (subprime) ar fi prăbuşit deja economia americană în recesiune dacă companiile americane nu ar fi fost întărite de politica monetară a ultimilor ani, caracterizată printr-o dobândă de politică monetară redusă.
"Dacă aceste companii nu ar fi fost într-o formă foarte bună, nu am nicio îndoială că acum nu am mai fi vorbit de posibilitatea unei recesiuni, ci de amploarea şi durata acesteia", a declarat responsabilul american.
Băncile şi-au restrâns operaţiunile de creditare şi le vor monitoriza în continuare cu asprime până la stabilizarea preţurilor locuinţelor susţinute prin credite ipotecare cu grad ridicat de risc, a declarat Greenspan.
Fostul preşedinte al Fed a făcut aceste comentarii drept răspuns la o întrebare a preşedintelui CERA, Daniel Yergin. Greenspan a mai adăugat că ar dori o sporirea a folosirii automobilelor electrice.
"Trebuie să utilizăm energie nucleară", a precizat Greenspan, estimând că SUA ar trebui să îşi sporească nivelul de generare de energie electrică prin construirea de noi centrale nucleare.
Oficialul american a adăugat însă că mai este nevoie de discuţii înainte de aplicarea unor "limite maxime" a emisiilor de carbon în SUA. O astfel de limită va duce în mod clar la reducerea activităţii economice şi la majorarea şomajului, în cazul aplicării înainte ca astfel de practici să devină comune şi utilizate pe plan larg.
Stagflaţia este o perioadă în care creşterea economică stagnează însă preţurile cresc iar recesiunea devine o realitate atunci când se înregistrează un declin economic pentru două trimestre la rând.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



