GreenWEEE International Buzău a investit 10 milioane de euro într-o fabrică de reciclare a deşeurilor electrice şi electronice din România, unitatea, amplasată în apropierea municipiului Buzău, având o capacitate de procesare de peste 50.000 de tone de deşeuri pe an.
Fabrica de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice a fost inaugurată oficial marţi, transmite corespondentul NewsIn. Unitatea este amplasată la Frasinu, la aproximativ doi kilometri de Buzău, are o suprafaţă totală de 10.795 m² - din care 6.100 m² reprezintă zona de producţie - şi este deservită de o echipă de 40 de angajaţi.
GreenWEEE International Buzău este prima unitate care abordează integrat procesul de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice pe piaţa românească, asigurând toate etapele de defabricare şi tratare a acestora. Este primul proiect privat de o asemenea anvergură de pe piaţa locală şi, totodată, cel mai mare din Europa de Sud-Est.
Fabrica are o capacitate de procesare de peste 50.000 de tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice pe an. Cifra de afaceri estimată pentru primul an de funcţionare se situează între 1 şi 2 milioane de euro.





