Companiile de stat au fost conduse până acum de miniştri, nu de manageri, iar deciziile proaste ale Guvernului au diminuat profitul pe care l-ar fi putut obţine societăţile energetice, spune Greg Konieczny, directorul Fondului Proprietatea, într-un interviu acordat ziarului "Adevărul". Cele trei complexuri energetice ar trebui restructurate şi vândute, iar Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, listate la bursă, recomandă managerul Fondului.
Sectorul energetic din România poate deveni un pilon de dezvoltare în regiune, pentru că are tot ce-i trebuie pentru acest lucru, adică active extrem de valoroase, care pot genera venituri importante, şi resurse de tipul cărbunelui, gazelor şi petrolului, dar şi regenerabile, a declarat Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul". Citeşte articolul



