Procurorii DNA au solicitat, luni, instanţei, aplicarea interdicţiei de a părăsi ţara greilor din fotbalul românesc, condamnaţi anul trecut în dosarul transferurilor.
DNA a reclamat instanţei supreme o întâlnire conspirativă, care a avut loc acasă la George Copos, unde s-a întâlnit Gigi Becali cu acţionarul majoritar al FC Rapid, Victor Becali şi cu Cristian Borcea, anchetatorii precizând că patronul FC Steaua aşteaptă o sentinţă definitivă într-un dosar penal.
"Cu câteva zile înainte de judecarea primului termen în recurs la ICCJ inculpaţii Gheorghe Copos, Cristian Borcea şi Victor Becali s-au întâlnit într-o locaţie privată, aparţinând inculpatului Copos Gheorghe, cu Becali Gheorghe, inculpat care aşteaptă pronunţarea unei decizii definitive într-o cauză la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la completul de cinci judecători (în dosarul privind sechestrarea hoţilor maşinii patronului FC Steaua- n.r.), aspect care ridică serioase semne de întrebare cu privire la implicarea persoanei menţionate în afacerile judiciare ale inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă (Gigi Becali-n.r.) a relatat că l-a sfătuit pe afinul său, inculpatul Cristian Borcea, să părăsească ţara după condamnarea pronunţată de instanţa de apel, aspect confirmat în parte de inculpat", se arată în documentul DNA prin care procurorii cer luarea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara pe numele celor opt oameni de fotbal.
DNA menţionează că "inculpaţii deţin importante valori financiare în ţară şi în străinătate, inculpatul Borcea Cristian având chiar rezidenţa în SUA, relaţiile personale şi comerciale deţinute putând fi de natură să le asigure acestora părăsirea intempestivă a teritoriului ţării şi sustragerea astfel de la judecarea cauzei în recurs".
Procurorii atrag atenţia judecătorilor că "nu este deloc de neglijat" ultimele cazuri judiciare cu inculpaţi care au părăsit ţara în timpul procesului şi dau ca exemple cazurile lui Dinel Nuţu (fost Staicu), Mihail Boldea (fost deputat PDL recuperat din Kenya, după ce a fost pus sub acuzare-n.r.), Codruţ Marta (dat dispărut de soţie şi căutat de Poliţie-n.r.) sau Gheorghe Becali (aflat în Dubai-n.r.).
La începutul şedinţei Jean Pădureanu a cerut un alt termen de judecată, pentru a-şi angaja avocat. Totodată, la dosar a fost depusă şi o cerere a avocatului lui Mihai Stoica prin care arată că este în imposibilitate de prezentare. Cei doi oameni de fotbal sunt lipsiţi de apărare la termenul de luni al procesului, însă acestora le-a fost asigurat un avocat din oficiu. Acesta a fost prezent la şedinţa de luni, dar nu poate pune concluzii, atâta vreme cât un inculpat are avocat ales.
Avocaţii celorlalţi inculpaţi din dosar s-au opus cererii procurorurului, din aceleaşi considerente, astfel că instanţa a susupenda şedinţa şi va relua dezbaterea cererii în jurul orei 11.00, după ce avocaţii oamenilor de fobal vor studia solicitarea DNA.
La şedinţa de judecată sunt prezenţi Victor şi Ioan Becali, Cristian Borcea, Gheorghe Copos, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Nețoiu.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 12 noiembrie 2012, condamnarea lui George Copos, principal acţionar al FC Rapid, la cinci ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru patru ani pentru înşelăciune în formă continuată. Copos a mai primit un an şi şase luni pentru evaziune fiscală. În sentinţa dată, judecătorii au reţinut, în fiecare caz, pedeapsa cea mai mare, respectiv cinci ani de închisoare cu executare pentru Copos.
Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a primit trei ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, decizie cu suspendare timp de cinci ani. Pădureanu a mai primit două pedepse de doi ani pentru spălare de bani şi încă una de trei ani pentru înşelăciune în formă continuată, iar pentru evaziune fiscală încă un an şi jumătate de închisoare.
Fostul vicepreşedinte al clubului Oţelul Galaţi, Mihai Stoica, în prezent managerul general al FC Steaua, a fost condamnat la patru ani cu executare şi interzicerea unor drepturi pentru trei ani, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. El a mai primit două pedepse cu închisoare de doi ani pentru spălare de bani.
Fostul preşedinte executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat la şapte ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de şase ani, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. El a mai primit un an şi nouă luni de închisoare pentru evaziune fiscală şi două pedepse a câte doi ani şi jumătate pentru spălare de bani.
La rândul său, pe lângă cei opt ani de închisoare cu executare şi şapte ani de interzicere a unor drepturi pentru înşelăciune, fostul impresar Ioan Becali a mai fost condamnat la un an şi nouă luni pentru evaziune fiscală şi a mai primit două pedepse a câte doi ani şi nouă luni pentru spălare de bani.
Fratele acestuia, Victor Becali, pe lângă cei şapte ani de închisoare cu executare şi şapte ani interzicere a unor drepturi, pentru înşelăciune, a mai primit un an şi nouă luni pentru evaziune fiscală şi două pedepse a câte doi ani şi nouă luni pentru spălare de bani.
Fostul internaţional şi impresar Gheorghe Popescu a primit trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de doi ani, pentru înşelăciune, decizie cu suspendare timp de cinci ani. El a mai fost condamnat cu câte un an pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
Fostul acţionar al FC Dinamo, Gheorghe Neţoiu, a fost condamnat la trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de doi ani, pentru înşelăciune, decizie cu suspendare timp de cinci ani. Neţoiu a mai primit pedepse de câte un an pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
Iniţial, Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători.
Decizia însă a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie a pronunţat sentinţa. Toţi cei opt oameni de fotbal au contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.
Cei opt oameni de fotbal au fost deferiţi justiţiei în 2 octombrie 2008, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 - 2005.

