„Referitor la acțiunile poliției din 24 și 25 iulie - și vreau să îmi cer scuze public în numele poliției pentru că sunt, cel putin am identificat eu o greșeală colosală la nivelul conducerii Poliției județene Olt, mă refer la cel care conducea poliția județeană atunci, dnul Alexe (Nicolae Alexe, n.r.), care era împuternicit, nu era o funcție ocupată prin concurs, el a fost împuternicit, în opinia mea, pe anumite afinități politice.
Și ce face? Primește informația la 11, că avem această problemă mare, era într-un bilanț foarte simplu, în loc sa abandoneze orice activitate și să meargă la fața locului, la Caracal, că era vorba de o situație de criză, vine târziu și după ce vine, nici nu raportează și induce în eroare inclusiv pe Inspectorul general al Poliție Române, spunând că acele trei locații percheziționate au fost localizate prin STS. Fals!”, a spus Dumitru Coarnă, Liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din România.
„Trebuie făcută cu certitudine lumină și acest domn Alexe, în opinia mea, trebuie destituit. Dacă ar avea un elementar bun simț și-ar da demisia”, a adăugat el.


