money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Greva agenţilor de securitate afectează în continuare traficul aerian din Franţa

Publicat la 18.12.2011, 13:58:42

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Greva agenţilor de securitate afectează în continuare traficul aerian din Franţa

În plină vacanţă de Crăciun, sindicatele companiilor de securitate, care au 10.000 de salariaţi (ICTS France, Securitas, Brink's, Alyzia Sureté, I Sec, Vigimark, Samsic, Serris, Securus), au lansat vineri o grevă naţională. Ele cer lansarea negocierilor privind condiţiile de lucru şi salariile, care sunt cuprinse în medie între 1.100 şi 1.400 de euro pe lună, potrivit sindicatelor, 1.600 potrivit patronatului.

 

La Lyon, al patrulea aeroport din ţară şi cel mai grav afectat de mişcare, conducerea a anunţat că niciun zbor nu va decola înainte de ora locală 13.20 (14.20 ora României) duminică, iar 46 de zboruri vor fi asigurate până la ora locală 19.30 (20.30 ora României), din cele 125 prevăzute pentru toată ziua.

 

La Paris, situaţia era normală duminică la Orly, în schimb la Roissy se înregistrează întârzieri la terminalele 2E şi 2F. La Toulouse, decolările înregistrează întârzieri uşoare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite