Grevă CFR - Circulaţia feroviară va fi perturbată până în jurul orei 20.00
Publicat la 05.03.2008, 06:47:13
Greva de avertisment de miercuri dimineaţă a afectat, la nivel naţional, peste 400 de trenuri, potrivit directorului CFR Călători, Alexandru Noapteş, care a precizat că circulaţia feroviară va suferi întârzieri până în jurul orei 20.00.
Directorul CFR Călători a avut, miercuri dimineaţă, o teleconferinţă cu directorii celor opt regionale ale căilor ferate, pentru a găsi soluţii de rezolvare a situaţiei după reluarea circulaţiei. Noapteş a spus că, la nivel naţional, sunt 417 trenuri afectate, din care 196 au fost oprite în staţia de plecare, iar 221, pe traseu.
Noapteş a mai declarat că, după ora 9.00, trenurile care au staţionat în intervalul grevei de avertisment vor trebui să circule în acelaşi timp cu cele care se încadrează în traficul normal, ceea ce va duce la perturbări ale circulaţiei.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Undă verde pentru motocicliști pe benzile de autobuz! Se schimbă și regula pentru mersul printre coloanele de mașini

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
