Greva CFR s-a încheiat, dar trenurile vor circula cu întârzieri toată ziua
Publicat la 05.03.2008, 07:06:42
Între timp, sindicatele de la calea ferată speră ca greva de astăzi să fii reprezentat un semnal important pentru administraţie. Feroviarii sunt decişi să intre în grevă generală dacă autorităţile nu le vor majora salariile cu 18 la sută în acest an.
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, în această dimineaţă, la The Money Channel, că greva a fost ilegală, iar oferta administraţiei rămâne la acelaşi nivel – o creştere salarială nu mai mare de 10 la sută, plătită în două tranşe, una la 1 aprilie şi cea de a doua la 1 octombrie. Legat de pierderile generate de greva din această dimineaţă, Orban a spus că nu există pentru moment o evaluare exactă. Se ştie însă doar cine va plăti aceste pierderi – contribuabilul român.
"Va plăti contribuabilul român şi vor suferi inclusiv angajaţii căilor ferate care au declanşat această grevă, deoarece va scădea cifra de afaceri a companiilor, şi se va reduce posibilitatea reală de a oferi salarii", a declarat Orban.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
