Noua oferta de majorare salarială prevede acordarea a 300 de lei începând cu 1 ianuarie şi 60 de lei de la 1 septembrie, plus acordarea unei prime de rezultat pentru 2007 în sumă medie de 1.000 de lei. "Începând cu ora 13.00 angajaţii au reluat munca şi intrăm într-un proces normal", a declarat pentru The Money Channel directorul de comunicare de Dacia, Liviu Ion.
Angajaţii au renunţat la grevă după trei săptămâni în care producţia a fost sistată. Cu toate acestea, reprezentantul Dacia spune că livrările către dealeri nu au fost afectate. "Livrările către dealeri şi clienţi nu au fost afectate. S-au asigurat toate comenzile, iar clienţii nu au avut de suferit. Am avut stocuri, a fost un număr de maşini care a permis livrările la timp", a mai spus Liviu Ion.
Directorul de comunicare a refuzat însă să dea detalii privind pierderile pe care le-ar putea suferi uzina în urma grevei. "Nu putem face încă estimări legate de pierderile pe care le-am suferit. Cifrele din presă nu sunt cele oficiale ale întreprinderii", spune Liviu Ion. Potrivit presei franceze, greva generală de la Dacia Piteşti a determinat scăderea producţiei modelului Logan cu 15.000 de unităţi faţă de grafic, ceea ce ar putea duce la neatingerea cifrei de 320.000 de modele Logan şi Sandero produse în cursul acestui an şi la ratarea ţintei grupului Renault. Potrivit site-ul specializat autoplus.fr, pierderile uzinei ar depăşi deja 150 de milioane de euro, deoarece, în condiţiile grevei, numai câteva zeci de vehicule sunt asamblate în fiecare zi, faţă de 1.300 de maşini în mod obişnuit.
Şi analistul economic Constantin Rudnitchi consideră că estimările ce au apărut în presa din Franţa sunt inexacte. Însă cu siguranţă conducerea comapniei va aplica o strategie de recuperare a pierderilor, crede analistul. "Nu cred în estimările presei franceze, mi se par exagerate. În mod cert, patronatele vor încerca să recupereze aceste pierderi, însă nu cred că îi vor chema mai multe zile la muncă", a declarat Rudnitchi pentru The Money Channel.
Angajaţii de la Dacia au intrat în grevă pe data de 24 martie şi au solicitat iniţial o majorare salarială de 550 de lei.
Greva de la Dacia a încetat
Publicat la 11.04.2008, 10:48:13
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
