money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

Greva de pe aeroportul din Frankfurt va fi suspendată miercuri seară

Publicat la 22.02.2012, 13:24:44

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Greva de pe aeroportul din Frankfurt va fi suspendată miercuri seară

Societatea care gestionează aeroportul, Fraport, a comunicat sindicatului GdF disponibilitatea sa de a relua negocierile, însă a cerut să înceteze în prealabil greva controlorilor, care perturbă traficul începând de joia trecută.

 

Negocierile vor fi reluate joi dimineaţă, a precizat Michael Schofer. Până acum acestea erau blocate deoarece Fraport considera exorbitante revendicările GdF în termeni de creşteri salariale şi timp de lucru.

 

Miercuri, greva a determinat societatea Fraport să anuleze 170 de curse aeriene, număr în constantă diminuare de la declanşarea mişcării şi care reprezintă ceva mai mult de 10% din traficul cotidian al aeroportului, primul ca mărime din Germania şi al treilea din Europa.

 

Fraport şi compania aeriană germană Lufthansa, cu sediul la Frankfurt, mobilizează împreună salariaţi pentru a suplini personalul aflat în grevă şi a asigura aproape toate cursele intercontinentale şi europene.

 

Lufthansa a pierdut între 50 şi 100 de milioane de euro în termeni de cifre de afaceri de la începutul grevei, potrivit estimărilor lui Stefan Lauer, unul dintre membrii conducerii companiei aeriene, citat miercuri de Financial Times Deutschland, adaugă sursa citată.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite