Greva din aprilie a provocat pierderi la ArcelorMittal Galaţi de 4-5 milioane de dolari
Publicat la 20.05.2008, 06:28:47
Compania siderurgică ArcelorMittal Galaţi a înregistrat pierderi cuprinse între patru şi cinci milioane de dolari în timpul celor două zile de grevă generală din aprilie, a declarat, marţi, directorul general Augustine Kochuparampil, transmite corespondentul NewsIn.
"Producţia a fost afectată pe o perioadă de două-trei zile în marea majoritate a departamentelor şi a secţiilor. Credem că pierderile sunt de ordinul câtorva milioane de dolari, 4-5 milioane de dolari mai exact", a afirmat Augustine Kochuparampil, CEO ArcelorMittal Galaţi.
Oficialul a precizat că experţii companiei studiază acum posibilitatea recuperării pagubelor de la organizatorii grevei. Deocamată, însă, administraţia nu a formulat nicio cerere de acest gen către instanţă. "Vom urma procedurile legale pentru că am trecut printr-o perioadă destul de stresantă, care ne-a dat peste cap într-o oarecare măsură, şi dorim să vedem ce se poate face pe acest subiect. Deocamdată, nu a existat niciun demers în instanţă pentru recuperarea acestor pierderi", a declarat, marţi, Augustine Kochuparampil.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





